Brianna Caragea: "Am devenit mamă fără voia mea"

05.05.2011

Prinţesa Brianna Carage şochează prin declaraţiile şi faptele sale, aflându-se în proces de divorţ cu Perry Zizzi Vito, bărbatul cu care se pare că s-a căsătorit pentru a-i dona ovulele sale pentru ca Perry şi iubitul lui să poată avea copii.

brianna caradjaPerry Vito şi iubitul lui au adoptat doi copii, iar Brianna consideră că astfel a devenit şi ea mamă, pentru că nu este încă divorţată de soţul ei care şi-a întemeiat o familie alături de un alt bărbat.

"În acest moment este foarte posibil să am patru copii, iar dacă se va întâmpla ceva cu mine vreodată, moştenirea se va împărţi la patru, ceea ce nu-mi convine. El nu avea voie să adopte copiii fără ştiinţa mea. Buruiana trebuie smulsă de la rădăcină şi vreau să clarific cât mai repede această situaţie", a mai spus Briana.

Excentrica prinţesă i-a cerut soţului ei, luni, în instanţă, să aducă certificatele de naştere ale celor doi copii. „S-au opus atât el, cât şi avocata lui şi a declarat foarte arogant că este cetăţean american şi copiii, la fel. Iată că, locuind în România de şase ani, va trebui să se supună şi el legii de aici", a povestit pentru ziarul Ring, Briana Caradgea.

În afară de Perry Vito, Brianna a fost căsătorită cu Bruce Johnson, bărbatul cu care are doi copii: Constantin în vârstă de 17 ani şi Maximilian de 16 ani. (sursa:cancan)

Brianna Caradja: "Irinel Columbeanu a fost prima mea iubire. Era un bărbat viril"

25.03.2011

Prinţesa Brianna Caradja nu l-a uitat pe milionarul de la Izvorani, cu care a trăit o frumoasă poveste de dragoste în urmă cu 15 ani.

brianna caradja

Brianna are numai cuvinte de laudă la adresa lui Irinel Columbeanu  și spune că micuța Irina, ar trebui să-i fie încredințată definitiv lui.

Acum 15 ani, Columbeanu era un bărbat viril. Când era cu mine, Iri putea. El a fost prima mea iubire după divorţ. A fost o dragoste frumoasă, chiar l-am iubit. Sigur, dragostea s-a dus, dar el este un om la care voi ţine în permanenţă şi pe care îl respect”, a declarat Brianna Caradja pentru ziarul Național, precizând că acesta este și un tată extraordinar.

“Nu-mi place să vorbesc despre fostele mele iubiri, dar pot spune că atât Irinel, cât şi tatăl lui sunt nişte bărbaţi ok, decenţi şi care se poartă frumos cu copiii. Când am fost împreună, Irinel şi tatăl lui s-au comportat cu copiii mei ca şi cum ar fi fost copiii lor”, a adăugat  prinţesa. (sursa:libertatea)

Fara inhibitii si la 9 ani dupa ce a aparut nud: Brianna Caradja: "As mai poza asa!"

21.12.2010

In urma cu mai bine de noua ani, printesa Brianna Caradja soca opinia publica pozand nud in revista "Plai cu boi". Pictorialul a fost nonconformist si inedit, exact in stilul revistei. La un deceniu dupa acest moment, Brianna dezvaluie in exclusivitate pentru CANCAN povestea shooting-ului care a ajuns pana in America si spune ca ar mai face oricand unul la fel de "nebun".

brianna caradjabrianna caradja

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daca in 2001 romanii cumparau mii de exemplare ale revistei lui Dinescu doar pentru a o vedea goala pe Brianna Caradja, in 2010 revistele de specialitate nu mai surprind pe nimeni si au scazut tirajul. "Pe vremea aia era ceva sa apari asa intr-o revista", ne-a spus Brianna. Ea isi aminteste ca totul a plecat de la un telefon primit de la Mircea Dinescu, care i-a propus sa pozeze. "Nu am avut nicio retinere, pentru ca mi-a placut conceptul revistei, mai ales ca acolo colabora si Plesu. Era o revista elevata, plina de umor. De altfel, asa au si decurs lucrurile.

brianna caradjabrianna caradja

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Le-am facut mai mult in gluma. Desi, era foarte frig si imi era rusine, mai ales ca nu mai pozasem pana atunci asa, a fost haios, ne-am distrat. Mircea a adus cativa tarani din sat, i-a cinstit si au aparut in poze si ei. Pentru scenele nud nu am fost insa in cadru decat eu, fotograful si fata de la machiaj", isi aminteste printesa. Pentru acel pictorial nu a primit niciun ban, dar nici nu a cerut. Multumirea ei a fost legata de faptul ca materialul publicat a dublat tirajul revistei si chiar a ajuns in presa din America. "La putina vreme dupa ce am aparut pe coperta, mi-a trimis cineva un e-mail, cu un articol care aparuse in "The Newyorker", unde se povestea despre pictorialul meu. M-am bucurat ca este pomenita Romania, fara caini, fara hoti si asa mai departe", ne-a spus Brianna. Acum, la zece ani de la pictorialul nonconformist, printesa Brianna spune ca ar mai poza asa, dar cu o conditie: sa fie un shooting la fel de amuzant si de nebun ca cel de atunci. "Altfel, 99,9% nu as poza in reviste goala doar de dragul de a poza. Nu mai am ce sa arat, ce sa demonstrez. Las generatia tanara sa se etaleze", ne-a mai declarat Brianna, care are si un of: "Imi pare rau ca pe coperte nu au aparut si barbati bine, sa ne uitam si noi, femeile!".  (sursa:cancan)

Prinţesa Brianna Caradja: "Sunt încântată că Diaconescu are încredere în mine"

29.09.2010

Prinţesa Brianna Caradja îi ţine locul lui Dan Diaconescu atunci când acesta este chemat la DNA şi nu poate să intre în direct. Prinţesa a ajuns astfel omul de încredere pe mâna căruia Diaconescu lasa rating-ul postului de televiziune pe care îl conduce.

brianna caradjaBrianna se declară foarte încântată de faptul că realizează şi moderează emisiunea "Dan Diaconescu în direct" şi spune că cele mai bune rating-uri le are atunci când face emisiuni politice şi cele legate de cutremurele din România.

"Îmi place să moderez emisiuni şi merg ori de câte ori Dan are vreo problemă şi nu poate veni din cauza faptului că este chemat din ce în ce mai des la DNA să mai dea câte o declaraţie. Atunci mă sună şi îmi trimite maşina cu şofer. Sunt încântată de faptul că are încredere în mine" spune prinţesa Brianna. (sursa:libertatea)

Prinţesa Brianna, în rol de lesbiană

23.07.2010

Prinţesa Brianna Caradja a acceptat provocarea de a participa la emisiunea “Iubirea face farse”, prezentată de Daniel Buzdugan şi care va fi difuzată duminică la ora 20.30, la Antena 1.

brianna caradjaNonconformista prinţesă va juca rolul unei lesbiene. Farsa nu s-a limitat doar la dezvăluirea relaţiei homosexuale dintre ea şi o altă femeie. Spectaculoasă a fost şi casa în care au fost întâmpinaţi părinţii respectivei tinere, deja şocaţi de vestea că fiica lor nu este heterosexuală. Spaţiul de filmare a devenit o mică arcă a lui Noe, găzduind mai mult decât clasica pisică de apartament: în living se adunau găini, oi, capre, viermi sau râme. (sursa:libertatea)

Brianna Caradja n-a divorţat de soţul homosexual

18.02.2010

Prinţesa a cerut un nou proces, care se va derula de la zero

Brianna CaradjaBrianna Caradja este în culmea fericirii! Prinţesa a obţinut rejudecarea procesului de divorţ cu avocatul Perry Zizzi. Ea speră ca instanţa de fond să-l lase fără nume princiar şi să demonstreze că ea nu a făcut nici un fel de jocuri pentru a deveni mamă-surogat, aşa cum fusese acuzată.

Procesul de divorţ al prinţesei Brianna Caradja se va rejudeca la instanţa de fond după ce Tribunalul Bucureşti a casat decizia pronunţată în urmă cu câteva luni de magistraţii Judecătoriei Sector 2.

„Decizia luată în urmă cu câteva luni a fost casată, la cererea mea, iar acum urmează ca peste câteva luni să aibă loc un nou proces, care se va derula de la zero. Divorţul e nul, sunt iar soţia lui Zizzi!Vreau ca toată lumea să ştie că Perry nu este un om demn de încredere şi că a minţit foarte mult în ceea ce mă priveşte. Nu sunt o vânzătoare de ovule şi voi demonstra acest lucru", ne-a declarat Brianna.

În cadrul procesului de divorţ, unul dintre martorii propuşi de soţul prinţesei a făcut dezvăluiri şocante.

„Perry urma să intre într-o căsătorie de convenienţă cu Brianna Caradja. Ea trebuia să le furnizeze ovule sau să dea naştere copiilor lor. Unul urma să-l aibă ca tată pe Goupil, amantul lui Zizzi, iar cel de-al doilea pe Perry. Brianna ştia că soţul ei şi Goupil formau un cuplu homosexual», a declarat martorul.(sursa:click)

 

Brianna Caradja: «Fostul soţ încearcă să mă intimideze»

04.02.2010

Prinţesa Brianna Caradja nu s-a prezentat, ieri, la Tribunalul Bucureşti pentru procesul de divorţ, iar judecătorii au amânat cauza pentru o lună.

Contactată telefonic, Brianna ne-a explicat că fostul soţ, Perry Zizi, încearcă să o intimideze, aducându-i poliţia şi executorii la uşă. “Nu înţeleg de ce încearcă să mă intimideze. De curând a mers chiar şi la moşia mea din Prahova, unde a încercat să-l determine pe primar să-i dea ceva ce este al meu. Nu ştiu ce, dar cu siguranţă a fost refuzat”, ne-a declarat prinţesa.(sursa:libertatea)

Brianna Caradja executată silit pentru o datorie de 5.000 de euro

03.02.2010

Brianna Caradja este căutată de executoprul judecătoresc pentru o datorie de 5.000 de euro.

Banii veneau de la iubitul fostului ei soţ, bani pentru care Brianna trebuia să doneze ovule unei mame purtătoare, iar copilul să ajungă în braţele celor doi bărbaţi.

"Sunt dezamăgit de atitudinea tuturor, există o hotărâre judecătorească care spune că am dreptul să cer o sumă de bani, în jur de 20.000 de lei" spune Jerome Goupil, iubitul fostului soţ al Briannei Caradja. (sursa:cancan)

Brianna Caradja îşi trimite fostul soţ la psiholog

02.02.2010

A ajuns la spital din cauza stresului

Brianna Caradja

Datoare 200.000 de lei la fostul soţ, Perry Zizzi, prinţesa Brianna Caradja face faţă cu greu stresului acumulat în ultima perioadă. Drept urmare, ea  a hotărât să să apeleze la serviciile unui psiholog, pe care i-l recomandă şi fostului soţ.

„Am mers de câteva ori şi am discutat cu o prietenă bună, care este psiholog. Am cerut câteva sfaturi. Nu înţeleg ce vrea fostul soţ de la mine şi de ce face atâta scandal. Este aberant. Am să cer o expertiză psihologică în cazul lui", a declarat Brianna pentru Click!

Prinţesa încă nu şi-a revenit după sincopa suferită săptămâna trecută (n.r. sincopă=pierdere de scurtă durată a conştienţei, completă, bruscă şi ireversibilă, consecutivă unei diminuări a oxigenării cerebrale), iar doctorul i-a recomandat un repaus total vreme de trei săptămâni.Perry Zizzi

„Doctorul mi-a spus să stau cuminte trei săptămâni, să nu mă stresez sau să mă enervez. Din nefericire, lucrul acesta este imposibil, pentru că fostul soţ şi iubitul acestuia mă hărţuiesc. Nici nu pot să mănânc cum ar trebui din cauza stresului", ne-a mai spus Brianna.

Prinţesa spune că Perry Zizzi o hărţuieşte

(sursa:click)

Brianna Caradja: un exemplu de manipulare ieftina

01.02.2010

Recent, Judecatoria Sectorului 2 a hotarit ca, in procesul de divort dintre Perry Zizzi si Brianna Caradja, vina ii apartine in totalitate celei din urma, pentru ca nu ar fi respectat intelegerea pe baza careia a fost incheiat mariajul, si anume donarea de ovule unei mame-surogat pentru ca Perry Zizzi si adevaratul sau partener de viata, Jerome Goupil, sa aiba un copil. Revista VIP a obtinut, in exclusivitate, accesul la documente din dosarul de divort al cuplului Zizzi-Caradja si va prezinta noi dovezi incredibile care o inculpa pe Brianna.

Brianna Caradja

In timpul care a trecut de la pronuntarea divortului, Brianna Caradja a negat aceasta intelegere. In interviurile scrise si in aparitiile televizate, Brianna a declarat ca intelegerea despre care vorbeste fostul ei sot este doar o fictiune. Mai mult, Brianna a negat mereu ca l-ar cunoaste pe adevaratul partener de viata al sotului ei, Jerome Goupil. Pentru a se asigura ca adevarul va iesi la suprafata, Perry Zizzi, avocat de meserie, a adaugat la dosarul de divort al cuplului marturii semnate ale mai multor persoane care stiau de casatoria aranjata. Declaratiile apartin unor persoane cu functii importante in cadrul Uniunii Europene si Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti. 

Prima marturie vine din partea mamei lui Jerome Goupil, partenerul lui Perry Zizzi. Aceasta declara: „Am intilnit-o prima data pe dna Helene Sophie Laure Caradja (cunoscuta sub numele de Brianna Caradja) la Bucu­resti, pe 29 decembrie 2006. Il inso­team neoficial pe fiul meu, dl. Jerome Goupil, pe care dna Caradja il rugase sa identifice amplasamentul original al terenurilor care au aparti­nut familiei sale“.
O alta marturie vine din partea unui consilier al UE pentru preaderarea Romaniei, care s-a aflat in tara noastra intre lunile octombrie 2004 si aprilie 2006. Acesta spune: „Am intil­nit-o de mai multe ori pe dna Caradja la Bucuresti in cadrul unor diverse evenimente, unele organizate chiar de domnii Goupil si Zizzi. Era prietena acestui cuplu. (…) Dna Brianna Caradja le facea vizite, insa nu a locuit niciodata cu ei“. Relatia dintre Perry Zizzi si Brianna Caradja este confirmata si de un avocat american cu drept de practica in statul New York. Acesta declara: „In noiembrie 2005, domnii Zizzi si Goupil m-au invitat la petrecerea lor de Ziua Recunostintei la Bucuresti. Cu aceasta ocazie, mi-au prezentat mai multi prieteni, printre care s-a numarat si doamna Brianna Caradja“. In total, un numar de sapte asemenea declaratii au fost depuse la dosarul de divort al cuplului Zizzi-Caradja. Ele dovedesc ca Brianna Caradja cunostea foarte bine scopul casatoriei pe care a incheiat-o din proprie vointa.(sursa:revistavip)

Brianna are datorii de 20.000 de lei

30.01.2010

Prinţesa Brianna Caradja ar putea fi executată silit şi s-ar putea alege cu bunurile scoase la licitaţie dacă nu plăteşte o datorie de 20.000 de lei.

Trei poliţişti şi un executor judecătoresc au bătut ieri la uşa prinţesei pentru a-i aminti că are datorii neachitate, în baza unei hotărâri judecătoreşti din vara anului trecut. Ea ar avea să-i dea aceşti bani lui Jerome Goupil, un om de afaceri francez, nimeni altul decât iubitul fostului ei soţ. “Încă ne judecăm, procesul se află încă pe rol. E doar mâna fostului meu soţ”, a declarat prinţesa.(sursa:libertatea)

Brianna Caradja şi Laurenţiu Toma se alătură campaniei Click!

14.01.2010

„Iniţiativa Click! este una lăudabilă. Sunt foarte mulţi copii care au nevoie de ajutor. Vă susţin din tot sufletul şi vă felicit. Sunt sigură că această campanie va aduce lumină în viaţa multor suflete necăjite", a spus Prinţesa.

brianna caradja si laurentiu toma

 

"Nu contează domeniul în care ne exercităm meseria atât timp cât vine vorba despre nişte copii cu greutăţi. Sportivii trebuie să susţină necondiţionat astfel de campanii, deoarece au un rol important în societate".Laurenţiu Toma, căpitan HCM Constanţa. (sursa:click)

Brianna Caradja: "Drumurile au omorat relatia mea cu Iri"

28.10.2009

Idila dintre Brianna Caradja si Irinel Columbeanu nu mai reprezinta deja un secret insa, pana luni seara, a fost oarecum neclar cum de s-a terminat o poveste de dragoste atat de frumoasa. Astfel ca printesa a lamurit cum au stat lucrurile, invitata fiind in emisiunea Agentului VIP al Antenei 2, Cristian Brancu.

brianna
Asa am aflat ca drumurile au fost acelea care "au omorat" relatia celor doi, Brianna fiind la acea vreme in situatia de a face naveta intre Paris si Bucuresti. Ceva cam ca in bancul cu girafa si maimuta care se iubeau, a explicat metaforic Brianna, dupa care maimuta s-a vazut nevoita sa renunte la dragostea cea mare caci obosea prea tare sa tot urce.

Pana si amintirea celui mai romantic gest pe care l-a facut Iri este tot de pe un aeroport, intre doua drumuri.

"Era pe aeroportul Charles de Gaulle, Paris, primavara, m-am urcat in avion, cand un barbat s-a ridicat si mi-a intins un superb trandafir Baccara. Din partea lui Iri Columbeanu. Va transmite ca ii e dor de dumneavoastra si va asteapta la Otopeni", si-a adus aminte Brianna. (sursa:antena2)

Moni, te credeai printesa lui? Brianna Caradja: Am trait o poveste de dragoste cu Irinel Columbeanu

23.10.2009

Când iubeşti, trebuie să ai curajul să mergi până la capăt, altfel, mai devreme sau mai târziu, ajungi să regreţi ceea ce nu ai făcut. Acest lucru îl simte şi Brianna Caradja.

brianna si irinelPrinţesa a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu nimeni altul decât Irinel Columbeanu. S-au iubit atât de mult, încât au fost la un pas de căsătorie. Nu a fost să fie însă. Relaţia lor a fost ţinută secretă timp de 14 ani de zile. Doar prietenii apropiaţi au ştiut că între cei doi au fost sentimente puternice, care ar fi putut muta munţii din loc.


Pentru prima dată, Brianna a decis să rupă tăcerea şi să îşi spună povestea de iubire. „Ne-am cunoscut la Ambasada României din Paris. Venise în vizită Nicolae Văcăroiu, care pe atunci era prim-ministru, şi a fost organizată o mică petrecere. Îmi amintesc că l-am remarcat pe Iri din prima clipă. Era foarte bine îmbrăcat şi, din această cauză, chiar am crezut că nu este român. Mi-a plăcut foarte mult că era galant, educat şi nu a dat năvală să se bage în seamă cu mine. A rugat pe cineva să ne facă cunoştinţă şi de aici a început totul”, a declarat Prinţesa pentru Click!.

Relaţia lor a durat un an de zile, dar intensitatea sentimentelor i-a făcut pe protagonişti să regrete că nu a fost mai mult. „L-am iubit enorm pe Irinel şi am suferit câteva luni după ce ne-am despărţit. Era foarte complicat pentru mine să continui această relaţie. Mama era foarte bolnavă şi făcea tratament la Paris, iar eu nu puteam să stau mereu pe avioane. Şi nici el. Eram abia divorţată, copiii erau mici... Pur şi simplu mi-a fost frică, nu am avut puterea necesară să ţin de această poveste de iubire. S-a terminat tot la Paris, acolo unde a şi început dragostea noastră. I-am explicat cum stau lucrurile, şi chiar dacă nu a înţeles şi a încercat să mă facă să mă răzgândesc, până la urmă mi-a respectat decizia”, a continuat Prinţesa Caradja.

O iubire care ar fi putut schimba soarta multor oameni, dacă s-ar fi concretizat cu o căsătorie. Moni ar fi rămas o tânără care ar fi continuat să viseze la un prinţ fermecat care să o scoată din tristul şi melancolicul Bacău, iar Irinel şi Brianna ar fi fost o familie fericită şi împlinită.

Acum, în urma acestei iubiri au rămas doar regretele. O poveste atipică şi tristă, care nu s-a terminat bine tocmai pentru personajul principal. Prinţesa a rămas înlăcrimată. Dar poate că la acel moment a fost cea mai îneţeleaptă decizie. Chiar dacă a durut şi se pare că doare în continuare.  (sursa:vdtonline)

Brianna Caradja: "Irinel era bun la pat"

22.10.2009

Brianna Caradja suspină după momentele pe care le-a trăit alături de Irinel Columbeanu. Prinţesa mărturiseşte că miliardarul era un bărbat "şarmant şi galant " care ştia cum să cucerească o femeie şi este convinsă că oricine şi-ar dori un astfel de om alături.

brianna caradja irinel columbeanu"Irinel era bun la pat. Ştiţi cum este, cei mici sunt mai buni", a declarat Brianna pentru eMulte.

Chiar dacă povestea lor de dragoste a existat în urmă cu 13 ani, prinţesa Caradja a dezvăluit că Irinel era de pe atunci un bărbat generos care oferea cadouri scumpe, fără să se gândească la bani.

"Era un bărbat galant şi şarmant! Îmi aduc aminte că a vrut să îmi facă cadou un Mercedes 600 SEL. M-a sunat într-o zi şi mi-a zis să mă uit pe geam. Am deschis fereastra -stăteam în Rosetti pe atunci - şi am văzut jos un "dric".

L-am întrebat ce e cu ăla. Mi-a zis ca e un Mercedes şi că mi-l face cadou. Eu i-am spus ca nu am permis, şi mi-a spus că are şofer. Nu aveam nevoie... aşa că nu am acceptat.", a adăugat prinţesa pentru eMulte. (sursa:libertatea)

Printesa Caradja: "Irinel imi facea mereu surprize"

22.10.2009

brianna caradjaBrianna Caradja a fost aseara prezenta la balul de caritate “Inocenta” din Bucuresti, unde a oferit detalii picante, spre deliciul celor prezenti la eveniment, despre frumoasa poveste de dragoste pe care a avut- o cu Irinel Columbeanu. Printesa ne-a spus ca acesta i-a facut foarte multe surprize placute, printre care si o vizita-fulger la Paris, de ziua ei.
irinel columbeanu
“Irinel era un adevarat gentleman. Îmi facea mereu surprize placute. De ziua mea, spre exemplu, a venit pe neasteptate la mine acasa, în Paris, asa, fara sa-mi spuna nimic. Alta data, eram în avion, veneam spre Bucuresti. Un necunoscut s-a apropiat de mine si m-a întrebat daca eu sunt printesa Caradja. I-am raspuns ca da si apoi mi-a dat un superb trandafir rosu, zicându-mi: «Domnul Columbeanu va asteapta pe Aeroportul Otopeni». Regret sa constat ca astfel de barbati nu mai exista, mai ales în România.

Povestea mea de dragoste cu Irinel a fost ca în filme”, a spus Brianna, prezenta la balul de caritate “Inocenta”, organizat aseara de Mirela Zivari în Bucuresti. Irinel Columbeanu si Brianna Caradja au trait o frumoasa poveste de iubire în urma cu 14 ani. (sursa:libertatea)

Brianna: «Regret că nu m-am măritat cu Iri»

20.10.2009

Brianna Caradja şi Irinel Columbeanu au trăit o frumoasă poveste de dragoste. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Click!, Brianna povesteşte cu nostalgie despre relaţia lor, care a fost la un pas de a se finaliza cu o nuntă ca-n poveşti.

Brianna Caradja şi Irinel Columbeanu au trăit o frumoasă poveste de dragoste. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Click!, Brianna povesteşte cu nostalgie despre relaţia lor, care a fost la un pas de a se finaliza cu o nuntă ca-n poveşti.

Chiar dacă poate părea de necrezut, Prinţesa Brianna Caradja şi Irinel Columbeanu s-au iubit cu patos aproape un an de zile.

brianna caradjaDoar apropiaţii lor le cunosc povestea, ţinută secretă 14 ani. Întrebată despre această relaţie amoroasă, Brianna ne-a povestit cu mult drag despre Irinel Columbeanu, unul dintre cei mai importanţi bărbaţi din viaţa ei: Ne-am cunoscut la Ambasada României din Paris. Venise în vizită Nicolae Văcăroiu, care pe atunci era prim-ministru, şi a fost organizată o mică petrecere. Îmi amintesc că l-am remarcat pe Iri din prima clipă. Era foarte bine îmbrăcat şi, din această cauză, chiar am crezut că nu este român. Mi-a plăcut foarte mult că era galant, educat şi nu a dat năvală să se bage în seamă cu mine. A rugat pe cineva să ne facă cunoştinţă şi de aici a început totul", îşi aminteşte ea, plină de nostalgie.

Cei doi au făcut schimb de telefoane, urmând ca Brianna să-l contacteze când va reveni în ţară.„Promisesem, aşa că l-am sunat. M-a invitat la un restaurant, unde am stat de vorbă ore în şir. Practic, deja aveam o relaţie. A fost o poveste de dragoste extrem de frumoasă şi a durat aproape un an. L-am iubit enorm pe Irinel şi am suferit câteva luni după ce ne-am despărţit. Era foarte complicat pentru mine să continuu această relaţie. Mama era foarte bolnavă şi făcea tratament la Paris, iar eu nu puteam să stau mereu pe avioane. Şi nici el. Eram abia divorţată, copiii erau mici... Pur şi simplu mi-a fost frică, nu am avut puterea necesară să ţin de această poveste de iubire. S-a terminat tot la Paris, acolo unde a şi început dragostea noastră. I-am explicat cum stau lucrurile, şi chiar dacă nu a înţeles şi a încercat să mă facă să mă răzgândesc, până la urmă mi-a respectat decizia", a mai spus Brianna, în exclusivitate pentru Click!

Lui Irinel (1,72 m) i-au plăcut dintotdeauna femeile mai înal­­te decât el - chiar şi cu o palmă - şi, evident, nici Brianna (1,80 m) nu a făcut excepţie. Oamenii se uitau la ei ca la un cuplu atipic.

„Pe stradă, lumea ne privea ca pe nişte ciudaţi. Nu pentru că ne ştiau - oricum, pe vremea aceea nu eram cunoscuţi, ci pentru că li se părea bizară această diferenţă de înălţime. Nu ne-am certat niciodată, ba chiar râdeam din această cauză", spune Brianna.

«Mi-a îndrăgit copiii foarte mult»

Irinel a fost atât de îndrăgostit de prinţesă încât i-a dat de înţeles că o voia de nevastă: „Îmi pare rău că nu am avut curajul să mă mărit cu el, mai ales că Iri era topit după cei doi băieţi ai mei. Mi-a fost frică, trecusem printr-un divorţ!", ne-a povestit ea. (sursa:click)

Printesa Caradja s-a iubit cu Irinel

Printesa Brianna Caradja a trait o frumoasa poveste de dragoste cu nimeni altul decât Irinel Columbeanu. Relatia lor a fost tinuta secreta timp de 14 ani de zile. Pentru prima data, Brianna  si-a spus povestea pentru Click: „Ne-am cunoscut la Ambasada României din Paris. Venise în vizita Nicolae Vacaroiu, care pe atunci era prim-ministru, si a fost organizata o mica petrecere. Îmi amintesc ca l-am remarcat pe Iri din prima clipa. Mi-a placut foarte mult ca era galant, educat si nu a dat navala sa se bage în seama cu mine. A rugat pe cineva sa ne faca cunostinta si de aici a început totul”, a declarat Brianna Caradja. Relatia lor a durat un an de zile.  (sursa:brasovultau)

Comentarii

până acum sunt 1 comentarii

ma rog , stimata printesa ,cu toata stima , rosia montana sau la ce alt ceva va impotriviti m i se pare ca nu aveti nici o putere dar incercati sa redeveniti o atentie in fata tuturor de neintelesurile dumneavoastra. sunteti cam in varsta ca sa mai fiti si frumoasa,nu ma consider frumos,dar daca a ti dori sa mai incercati totusi de a fi inca cineva zic eu interesanta , asa zic , incercati sa priviti putin la andreea marin ,acum probabil banica ,ce a fost si ce incearca sa faca.sunteti o amintire a vremurilor in care poate , pentru ca nu v a cunosc ,nu prea stiu istorie , dar ma rog poate aveti dreptate dar incercati sa prezentati mai multa incredere , nu sa luati mancarea de la gura probabil de nnnn... persoane , ma refer la aceea rosie montana . de ce nu luati dumneavoastra initiativa?sexul slab nu?nu ca nu a ti fi puternica ,am 60 de kg . dar chestia ar fi una ,nu prea mai trebuie povestita viata ,ca am fost cu ala , sau ala mi a facut asta ,dati dovada ca sunteti chiar sex ul slab.traiti din amintiri?de copii de acum se va ocupa guvernul ca a intrat si clasa zera ca sa nu mai vorbiti de educatie .iar ca sa ajutati poate mii sau poate n........... copii ajutati si faceti parintilor , adica celor care ii cresc, sa aibe toti locuri de munca ,doar asa vor avea cu ce sa intretina copii. ma intelegeti?pana si cei prosti au nevoie de hrana, hrana aceasta trebuie cumparata nu?INCERCATI TOTUSI SA CREATI O FATA A DUMNEAVOASTRA PE CARE LUMEA NU A MAI VAZUT O, DREPT EXEMPLU V A DAU PE PERSONAJUL DE LA GIGA TV CARE SE NUMESTE HARABAGIU SI PREZINTA EMISIUNEA DREPT LA TINTA,STIATI CA ACEL PERSONAJ, CA SA VEDETI CAT DE CORUPTA ESTE LUMEA IN ZIUA DE ASTAZI,SI SA VEDETI TOTUSI CA EL ESTE UN REGE PE LANGA DUMNEAVOASTRA . DE CE? EL SE TRAGE DIN PIATRA NEAMT DE LOC ,A OMORAT O FEMEIE PE TRECEREA DE PIETONI, A FACUT CATIVA ANI DE PUSCARIE CA SE DADEA DREPT PERSOANA DE LA SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII SI A EXCROCAT OAMENI ,VEDETI CE FEL DE OM REPREZINTA ACEA TELEVIZIUNE?ANGAJA OAMENI SI NU II PLATEA,A FACUT ASTA IN JUDETUL LUI ,DAR VEDETI CE AER DE INCREDERE A INSPIRAT CELORLALTI ?CA A AJUNS SA VORBEASCA POPULATIEI

Postat de cojocariu ionel Thursday, 15.03.2012 @ 22:22pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]